sâmbătă, 17 mai 2025
12.5 C
București
sâmbătă, 17 mai 2025
12.5 C
București
12 C
Cluj
12.6 C
Constanța
10.4 C
Iași

Despre lupta noastră de a reda malul Begăi timișorenilor.

Eu nu închid ochii. Gata cu furatul și prădatul domeniului public.
Sunt deja decenii în care nimeni nu a văzut cum pe malul Begăi au crescut tot felul de construcții. Localuri sau cluburi ilegale au acaparat peste 5 hectare de teren din domeniul public, adică al tuturor timișorenilor. Valoarea acestor terenuri: cel puțin 22 milioane de Euro.
Astăzi am semnat mai multe dispoziții de demolare a acestor clădiri ilegale, fără autorizație sau aviz ISU. Terenurile ocupate vor fi eliberate. Malul Begăi va fi redat timișorenilor.
Patrimoniul orașului a fost furat bucată cu bucată. Toate administrațiile anterioare au închis ochii, din lașitate ori din complicitate cu niște interlopi. În fiecare an Timișoara a pierdut 1 milion de euro din concesiuni și alte taxe. Bani pierduți, tot corupție e. În trecut, au fost funcționari din Primărie care au făcut pușcărie pentru mai puțin de atât.
Mă aștept ca dispozițiile semnate azi să fie contestate în instanță. Iar eu sigur voi primi partea mea de ”răzbunare” prin atacuri din partea celor cărora le-am stricat combinația. Dar legea e foarte clară. În cazul în care construiești ilegal pe domeniul public, nu există variantă de a intra în legalitate.
Și asta e și un semnal de susținere transmis antreprenorilor cinstiți, care și-au construit afacerile legal și au dus o luptă inegală cu concurența neloială a celor care au luat cu japca terenul timișorenilor și au făcut averi. Nu vrea nimeni să distrugă viața de noapte la Timișoara. Dar viața de noapte nu mai trebuie să depindă de mafie.
Vom transforma zona zero a Timișoarei în Coridorul de Agrement Urban Bega. Acolo unde interlopii au închis malul Begăi timp de zeci de ani, tolerat de autorități, copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport, iar toți timișorenii se vor bucura de o mare zonă conectată de natură și de agrement pe malul Begăi.

Dominic Fritz

Lasă un răspuns

București
cer acoperit de nori
12.5 ° C
13.3 °
11 °
81 %
4kmh
100 %
S
13 °
D
21 °
lun
23 °
mar
20 °
mie
23 °

Discover Bucharest

Sponsor

spot_img

Latest

Parcul Drumul Taberei

sursa: Lorelei’s photography Parcul Drumul Taberei

Numărul de profesori din Japonia aflați în concediu din cauza unor tulburări de sănătate mintală atinge un nivel record

Numărul de profesori din școlile publice din Japonia care și-au luat concediu din cauza unor tulburări de sănătate mintală a urcat la un nivel...

Farsa electorală din Belarus

Ileana Racheru Partidele de opoziție au fost dizolvate, ca urmare a unor decizii ale Curții Supreme. Opozanții politicii, care se află încă în Belarus,...

BusinessUp cu Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar din România

Discutăm cu Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar din România, despre relațiile economice dintre Republica Moldova și România. Precum și importanța pentru mediul...

Trendul care a luat cu asalt Japonia. Cu doar 15 $, clienţii îşi pot bea cafeaua alături de purceluşi. Interacţiunea are beneficii şi pentru...

După cafenelele cu pisici, păsări, vidre sau chiar şerpi, Japonia dă naștere unui nou trend: localurile cu purceluși. Şi nu ca parte din meniu....

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura