joi, 21 noiembrie 2024
7.1 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
7.1 C
București
1.8 C
Cluj
3.4 C
Constanța
2.2 C
Iași

Ramona Ursu : După opt ani am revenit la Chișinău pentru un forum dedicat jurnalismului de investigații

De opt ani nu am mai fost la Chișinău, orașul în care am locuit aproape un an și de care m-am îndrăgostit din prima zi în care am ajuns acolo, în 2010. Săptămâna asta am revenit la Chișinău pentru un forum dedicat jurnalismului de investigații, organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova și de Asociația Presei Independente. Îi mulțumesc Corneliei Cozonac pentru invitația de a participa la doua dintre paneluri și de a avea șansa să ascult multe prezentări excelente despre jurnalism de investigație, AI, protejarea datelor, finanțări pentru presa independentă, accesul la baze de date etc.

De-a lungul anilor, am lucrat cu sute de jurnaliști din toată țara, dar și din Republica Moldova, pe care i-am respectat mereu pentru felul excelent în care își făceau meseria și pentru că mai erau și oameni cum trebuie.
De echipa din redacția Adevărul Moldova, pe care am construit-o de la zero în 2010, am rămas, însă, cel mai atașată sufletește. Chiar dacă acea echipă nu mai este de niște ani, pentru că, na, patronii au alte planuri, de Chișinău mă leagă cele mai frumoase amintiri și prietenii. Cum e cea cu Alina Turcanu, unul dintre cei mai buni jurnaliști de investigație pe care i-am întâlnit vreodată și care, după plecarea mea din Chișinău, a coordonat extraordinar echipa din Basarabia. Au luat multe, multe premii pentru articolele. De exemplu, una dintre investigațiile Alinei, din acea perioadă, a fost despre dubla identitate a mafiotului Vladimir Plahotniuc. Dublă identitate, da? Dovedită cu acte. Mi-a fost dor de Alina și mă bucur că am revăzut-o acum.

La forum au venit mulți jurnaliști din Republica Moldova, dar și din Ucraina și Kârgâzstan. Super discuții am avut cu ei, multe experiențe interesante am aflat de la acești oameni extrem de pasionați de meseria asta. Chiar de mult timp nu am mai avut niște discuții atât de consistente legate de jurnalism.

După câte o zi întreagă de traininguri, seara ieșeam cu toții la masă, să mai continuăm povestirile. În una dintre seri, când la masă eram adunați jurnaliști de prin toate țările invitate, s-a ținut un toast, care s-a terminat cu toată lumea spunând: Slava Ukraini! A fost frumos în restaurant.

Povestind mult cu una dintre jurnalistele venite din Kiev – o tânără strălucită, cu o energie și un curaj excepționale-, am întrebat-o tot felul, între care și când crede ea că se va termina războiul. A răspuns atât de senin și hotărât: “Când Ucraina va câștiga!”

Jurnalismul de investigații din Republica Moldova, care se face cu enormă seriozitate și dăruire și care este, din punctul meu de vedere, cu mult, mult peste tot ce se face în Romania (iar asta nu de acum, ci de zeci de ani), este la acest nivel și datorită Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, fondat și condus de Cornelia Cozonac. Felicitări pentru tot ce faceți, dragii mei! Și La Mulți Ani pentru cei 20 de ani de CIJM, pe care am avut acum bucuria de a-i sărbători alături de voi! Mulțumesc!


Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

București
ploaie moderată
7.1 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Discover Bucharest

Sponsor

Latest

Cosette Chichirău : Eu nu înțeleg totuși cum a ajuns Romașcanu la Ministerul Culturii. Ar trebui să plece imediat!

Eu nu înțeleg totuși cum a ajuns Romașcanu la Ministerul Culturii. Acest individ cu profesie incertă nu are nicio tangență cu domeniul pe care...

Allen Coliban : Ieri am avut onoarea să urez bun venit delegației Ambasadei SUA în Brașov

„Tocmai am încheiat o vizită uimitoare, într-un oraș uimitor, aici, în Brașov.” – a declarat șeful misiunii diplomatice a SUA în România, David Muniz. Ieri...

Ciorba de peste ca la Mila 23

sursa :  Alina Nichiforov

Miercuri, 22 noiembrie 2023, vă invităm la sediul Uniunii Scriitorilor din Brașov, pentru lansarea volumului de povestiri „Hegemonul și fiara”, ed. „Pavcon”, 2023

Maine va astept cu cafeaua promisa, la sediul Uniunii Scriitorilor, filiala Brasov – Teatrul Sica Alexandrescu (Dramatic), intrarea dinspre Vlad Tepes. Cafea buna, cu...

Allen Coliban : Noi facilități pentru seniorii Brașovului la transportul în comun.

Toți seniorii cu domiciliul în Brașov care au împlinit 60 de ani și care au venituri sub 3000 de lei beneficiază de gratuitate pentru...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura