Ciprian Mihali, Cristian Apetrei şi Cristian Presura : Daunele provocate de conspirații

Ceea ce se întâmplă cu discursurile conspiraționiste și complet delirante ale micilor vedete românești nu este numai un atac la inteligența cea mai elementară a oamenilor. Nu este nici doar o sfidare a muncii presărate cu sacrificii a zeci de generații de oameni de știință, care ne-au făcut să progresăm ca specie și să ne bucurăm astăzi de tot confortul pe care ni-l oferă știința și aplicațiile ei tehnice. Iar prin asta împing turma de fideli orbiți de stupizeniile lor către decizii și gesturi sinucigașe, punând în pericol viața atâtor oameni.

Dar aberațiile conspiraționiste mai au un efect: ne întorc pe noi, cei de azi, care facem știință (științe exacte și științe umane) de pe calea cercetării și de pe calea posibilității de a construi comunități de cercetători capabili să ofere soluții marilor provocări ale lumii contemporane. Ne întorc de la preocupările pentru care ne-am format cu eforturi extraordinare, uneori vreme de decenii, ca să ne ocupăm de atacurile furibunde ale prostiei cu pretenții de adevăr, ca să facem un minim baraj de rezistență împotriva acestor atacuri cu efecte devastatoare asupra sănătății fizice și mentale a milioane de oameni.

Personal, consider că e înjositor să trebuiască să ajungem, eu, Cristian Presură, Cristian Apetrei, și atât de mulți alți cercetători consacrați în universitățile românești și internaționale, medici, chimiști, biologi, fizicieni, sociologi, filosofi, să demontăm erorile de logică și ignoranța masivă și oarbă a acestor personaje ridicole și tragice deopotrivă.

După cum este la fel de înjositor, după atâția ani de muncă în slujba științei, să primim înjurăturile cele mai obscene și agresiunile cele mai greu de suportat din partea unor neștiutori de carte, a unor analfabeți paralizați de certitudinile turnate în capetele lor pătrate de manipulatori dibaci.

E înjositor nu pentru că nu ar fi la înălțimea unor preocupări științifice, ci pentru că zguduie din temelii însuși bunul simț, care este ultima protecție a fiecăruia înaintea unei prăbușiri în absurd și pericol de moarte. Dacă am ajuns să ne petrecem timpul întrebându-ne de ce e mai cald la soare ca la umbră sau de ce se formează condensul la întâlnirea dintre curenții fierbinți și cei reci de aer, mă gândesc că nu e departe momentul în care ne vom întreba și de ce avem două picioare, sau de ce nu cădem totuși de pe marginile acestui pământ plat.

Pseudoștiința și valul uriaș de conspirații construite pe ignorarea legilor elementare ale științei sunt o acțiune de maximă iresponsabilitate publică, finanțată generos de cei care juisează admirând entuziasmul în care ne tembelizăm ca națiune.

De aceea, cu tot disprețul legitim pe care trebuie să-l manifestăm pentru tristele și trecătoarele figuri ale acestor creatori si promotori de conspiratii, saltimbanci cu ambitii politice, va trebui să continuăm să răspundem în chip rațional, critic și argumentat, la amenințările delirului pe care îl produc neîncetat. Să răspundem și să chemăm la rezistență publică, la apărarea minimei demnități a noastre ca ființe cunoscătoare, înzestrate cu gândire și cu capacitatea de a distinge între bine și rău, între ceea ce ne ajută să trăim împreună și ceea ce ne ucide din propria noastră prostie.