Inovația și digitalizarea nu mai sunt un moft. E clar că trebuie să fie o necesitate. În aceste vremuri există câștigători și pierzători, iar în momentul în care identifici destul de repede oportunitățile, de cele mai multe ori ajungi să fii în tabăra celor câștigători, a declarat Ionuț Gherle, partener și Chief Growth Officer în cadrul companiei de dezvoltare software WE AS WEB.
„În momentul de față tehnologia ne ajută să avem acces la informații mult mai repede. Poți să ai acces rapid la anumite informații care eficientizează procesele în cadrul companiei. Noi am adus o componentă destul de mare pe partea de automatizare. În cadrul WE AS WEB am implementat mai multe solutii software care ne ajută să automatizăm și să fim mai eficienți în munca de zi cu zi”, a declarat Ionuț Gherle, Partener și Chief Growth Officer în cadrul companiei de dezvoltare software, WE AS WEB.
Compania a deschis recent subsidiare în Statele Unite, Marea Britanie, Austria, Olanda și în Germania, pe lângă birourile din Moldova și Albania, și are planuri de a se dezvolta pe cel putin trei noi piețe anul viitor.
În prezent, WE AS WEB are birouri în mai multe orașe din România: Cluj-Napoca, București, Craiova, Brașov, Iași și Timișoara.
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.