Educația pe primul loc!
Dragi Victorieni, vin cu o nouă veste bună pentru comunitatea noastră, de data aceasta privind educația și șansele elevilor din Victoria la un viitor mai bun.
Începând cu data de 22 martie, 15 elevi ai Liceului Teoretic ,,Ion Codru Drăgușanu” au intrat într-un program intensiv de pregătire pentru examenul de Evaluare Națională
Programul va fi sponsorizat de un cetățean englez, domnul Way, un om cu inima bună care a văzut potențialul copiilor, dar și nevoia lor de a primi ajutor. Domnul Way a fost impresionat de echipa noastră de la Primăria Victoria și de faptul că reușim să facem atâtea lucruri bune pentru comunitatea noastră, în ciuda bugetului extrem de mic al orașului, și așa a decis să ajute copiii din Victoria.
Domnul Way va susține financiar pregătirea zilnică a elevilor, după școală, la matematică și română, precum și o masă caldă în fiecare zi, înainte de începerea pregătirii. Cei 15 elevi selectați pe baza unor criterii stricte, agreate cu domnul Way, au astfel toate șansele să își continue studiile și să devină liceeni, în ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntă.
Vă las mai jos câteva cuvinte din partea domnului Way:
“Consider că educația este cel mai important factor în dezvoltarea unui copil, pentru a putea să se descurce ulterior în viață. De aceea, încerc să îi ajut pe copii în momentele cheie ale evoluției lor, așa cum este pregătirea pentru examenul de Evaluare Națională. Dacă programul se va dovedi un succes – și are toate șansele de a deveni un model de bune practici pentru întreg județul, pentru că am văzut determinarea echipei din primărie, a directorilor școlii și a elevilor selectați – vom continuă proiectul și chiar mă gândesc să măresc numărul de elevi care intră în proiect”.
#EducaţieVictoria #ProiecteNoi
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.