Cel mai mare eveniment din România dedicat comunității LGBTQIA+ se va concentra în acest an asupra sentimentului de familie, cât și a dreptului de a avea o familie recunoscută și protejată legal de către statul român, indiferent de orientarea sexuală a partenerilor, se anuțnță într-un comunicat al organizatorilor.
Potrivit acestora, Bucharest Pride 2023 va avea loc în perioada 21 – 29 iulie, cu o serie de evenimente indoor și outdoor. În contextul Bucharest Pride, un moment de maximă vizibilitate pentru comunitate, Asociația Accept se pregătește să lanseze campania 360 #ProtejațiToateFamiliile. Marșul Bucharest Pride este programat pe data de 29 iulie, cu pornire de pe Calea Victoriei.
Redăm mai jos comunicatul Accept și programul evenimentelor:
”#ProtejațiToateFamiliile – prima campanie 360 a Asociației Accept
De 18 ani, Bucharest Pride colorează străzile capitalei în culorile iubirii. Ediția din 2023 are loc în perioada 21-29 iulie și propune o paletă diversă de evenimente, organizate atât indoor, în sălile de teatru și cinema, în galeriile de artă și cluburile din capitală, cât și outdoor, în Parcul Izvor, care va continua să găzduiască activitățile din Pride Park, începând cu 26 iulie. Marșul Bucharest Pride va avea loc pe 29 iulie pe ruta Calea Victoriei – Parcul Izvor. Programul ediției este disponibil online:
Sub umbrela Visible love. Visible families, cel mai mare eveniment din România dedicat comunității LGBTQIA+ se va concentra în acest an asupra sentimentului de familie, cât și a dreptului de a avea o familie recunoscută și protejată legal de către statul român, indiferent de orientarea sexuală a partenerilor. În contextul Bucharest Pride, un moment de maximă vizibilitate pentru comunitate, Asociația Accept se pregătește să lanseze campania 360 #ProtejațiToateFamiliile.
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.