Agenţiile de turism au început să vândă pachete de vacanţă în Heraklion (Grecia) cu plecare de pe aeroportul din Braşov. În ofertele agenţiilor de turism au apărut pachete de vacanţă pe insula Creta din Grecia cu zboruri charter care ar urma să fie operate de pe aeroportul din Braşov.
Potrivit ofertelor, charterele dintre aeroportul din Braşov şi aeroportul din Heraklion ar urma să fie operate în fiecare zi de luni. Compania aeriană care ar urma să zboare pe această rută ar fi Aegean Airlines, iar disponibilitatea charterelor este în perioada 16 iunie – 25 septembrie 2023, notează Boardingpass.ro.
Orarul zborurilor: A34279: Braşov (LROV) 15:35 – 17:40 Heraklion (HER); A34278: Heraklion (HER) 12:45 – 14:50 Braşov (LROV).
Heraklion este a doua destinaţie către care sunt planificate zboruri charter de pe aeroportul din Braşov pentru vara anului 2023. În prezent agenţiile de turism mai vând pachete de vacanţă în Antalya cu chartere care ar urma să fie operate de pe aeroportul din Braşov, detalii aici. Conform oficialilor braşoveni, aeroportul din Braşov ar urma să fie operaţional de la jumătatea lunii iunie 2023.
mai mult la
/bzb.ro/stire/
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.