joi, 21 noiembrie 2024
5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
5 C
București
1.4 C
Cluj
3.4 C
Constanța
1.6 C
Iași

Radu Mihaiu | USR Sector 2 : Harta Colectării Deșeurilor în Sectorul 2

Anul acesta ne-am confruntat în mai multe rânduri cu întârzieri la ridicarea gunoiului, în special a fracției uscate. Uneori, era pentru că operatorul a venit prea târziu. Alteori, pentru că cetățenii au scos afară gunoiul prea devreme. Sau prea târziu.
Așa că am vrut să clarificăm pentru toată lumea, pentru fiecare bloc, pentru fiecare casă, pentru angajații operatorului de salubritate, pentru angajații poliției locale, în ce zi se ridică gunoiul. Atât fracția uscată, cât și cea umedă.
Cu ajutorul unui voluntar căruia vreau să îi mulțumesc, Ștefan Cioc, am lansat astăzi Harta Colectării Deșeurilor (link în comentarii), un instrument simplu și util prin care puteți verifica oricând ziua în care operatorul trebuie să vină să vă ridice gunoiul.
Așadar, dacă mai constatați întârzieri, vă rugăm să ne semnalați acest lucru scriindu-ne la salubrizare@ps2.ro. Scurt și la obiect: adresa, cât s-a întârziat, iar dacă puteți o poză cu data și ora ar fi utilă.
Nerespectarea obligațiilor trebuie să fie urmată de penalități, așa cum e și normal.
P.S. vom îmbunătăți aceast hartă în urma feedbackului dvs.
Harta colectării deșeurilor: http://salubrizare.ps2.ro/harta/


Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

București
cer acoperit de nori
5 ° C
5.1 °
4.9 °
77 %
5.7kmh
100 %
joi
9 °
vin
10 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
6 °

Discover Bucharest

Sponsor

Latest

Criminalul de razboi Valdimir Putin înconjurat la parada de 1 Mai de asasini torționari siniștri din NKVD si KGB

,,La parada din 9 mai, Putin a fost înconjurat de veterani ai serviciilor secrete sovietice care nu au luptat împotriva naziștilor. Au asasinat și...

Carmen Dumitrescu „Nu pot ei trola cât poate publicul accesa.”

Trebuie să vă spun niște lucruri, pentru că e posibil ca în curând să fiu blocată aici. Că așa e când faci presă liberă...

„I-au căzut dinţii” – Statul român, acuzat că a abandonat-o pe Alina în iadul puşcăriilor Chinei comuniste

Marius Balo, profesorul clujean care a trăit opt ani în iadul unei închisori chineze, acuză statul român de nepăsare în cazul Alinei Apostol, care...
00:08:16

Liderul Houthi Mohammed al-Bukhaiti a ameninţat că SUA şi Marea Britanie

Statele Unite și Marea Britanie au lansat în cursul nopții bombardamente în Yemen, ca răspuns la atacurile rebelilor Houthi asupra transporturilor maritime din Marea...

USR PLUS : Ce au facut primarii USR săptămâna asta

Și săptămâna asta, primarii USR au continuat investițiile în domenii-cheie pentru modernizarea orașelor pe care le administrează. La Brașov, primarul Allen Coliban a anunțat că...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura