duminică, 22 iunie 2025
27.5 C
București
duminică, 22 iunie 2025
27.5 C
București
24.2 C
Cluj
27.4 C
Constanța
23.2 C
Iași

Radu Hossu  : Proiectul Centrulpolitic.ro

Acum câteva săptămâni m-a abordat profesorul Valentin Naumescu să mă invite în a face parte dintr-un proiect civico-intelectual legat de centru. Am simțit un pic de sindrom al impostorului, însă am acceptat. M-am gândit totuși ce caut eu în compania unor oameni ca el – profesor doctor în relații internaționale la UBB, Corneliu Bjola, profesor la Oxford, jurnaliști ca Melania Cincea, Ovidiu Nahoi sau profesorul Ioan Stanomir. Însă cei care au inițiat proiectul m-au dorit acolo, așa că mă simt onorat.
În afară de faptul că vreau să vă spun vouă că sunt onorat fiind în compania acestor oameni și că semnez și eu articole pentru acest proiect editorial, vreau să și aflați că el există.
Proiectul se numește Centrulpolitic.ro. Cei din AUR, Șoșoacă și partidul ei, extremiștii în general, sunt cei care iubesc astfel de proiecte ca sarea-n ochi.
Și chiar dacă urlătorii politici vor detesta un astfel de proiect o spun cu convingere: Avem nevoie de centru politic, de moderație, pentru că prin excesele celor de la putere am ajuns o societate moderată în dezvoltare și excesivă în sărăcie și analfabetism funcțional, ca să dau doar două exemple.
Pentru că nu vreau să-i ratez pe vreunul dintre autorii care exprimă idei și pe care merită să-i citiți și să le dezbateți ideile, vă las aici lista cu numele lor, poate sunteți deja simpatizanții cuiva și așa începe să crească și proiectul (în ordinea de pe site):
Acest text a fost unul moderat, fără exultări și cel mai probabil nu va primi atenția voastră. Sper însă că lista cu oamenii de mai sus v-au convins că merită atenția voastră. Dați un like/follow paginii. Dați vestea mai departe dacă sunteți de acord că avem nevoie de astfel de voci și idei.
Ne vedem în centru!

Lasă un răspuns

București
cer senin
27.5 ° C
27.7 °
27 °
36 %
3.1kmh
0 %
D
29 °
lun
31 °
mar
34 °
mie
34 °
J
37 °

Discover Bucharest

Sponsor

spot_img

Latest

Japonia înăspreşte controalele traficului aerian după accidentul aviatic de pe aeroportul din Tokyo

Japonia şi-a înăsprit protocoalele de control al traficului aerian, după coliziunea care a avut loc pe principalul aeroport din Tokyo, în urma căreia cinci...

Reacția Beijingului, după ce Japonia a publicat imagini fără precedent cu traseele portavioanelor chineze

Un exercițiu naval desfășurat de China în apropierea Japoniei a stârnit „îngrijorări serioase” la Tokyo, care a reacționat cu o decizie fără precedent, publicând...

În fața ta cu Violeta Alexandru: De parcă suma trebuie să facă diferențierea, nu actul în sine

Violeta Alexandru este invitată „În fața ta” alături de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. În fiecare sâmbătă și duminică de la 14:00, jurnaliştii Claudiu Pândaru...

Altercație violentă între gărzile de coastă chineze și membri ai marinei filipineze

Gărzile de coastă chineze au fost implicate într-o violentă altercaţie cu membri ai marinei filipineze în apropierea unui atol strategic din Marea Chinei de...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura