Rezumatul de noapte: (02.03 ora 02.50):
Bakhmut rezistă!
– Fromtul Lugansk. rușii încearcă să înainteze pe linia Svatove-Kreminna, unde au comasat un număr considerabil de trupe. Însă Armata Ucraineană face față cu brio, mai ales că i-au atras în zoma de sud-vest a orașului unde este plin de păduri și unde rușii nu prea înaintează.
– Siversk-Bakhmut. Presupun că tactica rușilor este să înconjoare în următoarele săptămâni Siversk, însă cu puține șanse, mai ales că din nord nu prea au cum să treacă ușor de liniile defensive, astfel că încearcă asaltul pe linia autostrăzii M03.
– Bătălia pentru Bakhmut. O0506, drumul dinspre Chasiv Yar este cel care este cel mai în pericol în acest moment, un drum secundar, cel folosit de mine când am dus mașina de pompieri. T0405, cel care trece prin Ivanivske este eliberat momentan de presiune prin contraatacurile Ukr și poate fi folosit momentan ca linie logistică.
– Bakhmut este în continuare în pericol de a pica, situația este dificilă și va rămâne așa în următoarele zile. Însă nu știm dacă Wagner va ajunge la vreunul dintre aceste drumuri care sunt folosite ca linie logistică de către Armata Ucraineană. Însă Bakhmut, un oraș în ruine în acest moment, rezistă în pofida tuturor așteptărilor.
– Frontul Sud: Vuhledar. În 2 săptămâni și ceva, Oryx, site-ul care identifică pe baza imaginilor, anunță că rușii au pierdut acolo cel puțin 130 de blindate, un număr considerabil fiind format din tancuri T-72 rusești. Acolo rușii continuă să se lupte cu minele anti-tanc, ucrainenii nici măcar nefiind obligați să-i atace cu artilerie, infanterie sau mecanizate. Pur și simplu rușii în mod constant de câteva săptamâni își distrug tehnica în atacuri în valuri fără nicio noimă.
– În ultimele zile partizanii din Melitopol și (atenție) Mariupol au început să-și intensifice atacurile asupra administrației și armatei ruse, indicator că se pavează drumul către o posibilă contraofensivă ucraineană în acea zonă.
– rusia. Se estimează că peste 90% din totalul mobilizaților (aproximativ 300.000) sunt în acest moment pe teritoriul Ucrainei. Ucraina are cel puțin 500.000 de militari masați în linia frontului. Restul militarilor sunt în alte zone de apărare (nordul Kyiv-ului, Sumy Oblast și pe întreg teritoriul țării în block-post-uri, în exteriorul țării în programele de antrenament din diferite țări, învățând să lucreze cu viitoarele echipamente vestice)
– Primii Leopard 2 au ajuns în Ucraina. Pe drum sunt și Bradley-urile, Stryker-urile, Marderele, Kirpiurile (sunt deja în Ucraina) Avengerii etc. Va mai dura cel puțin o lună până când toate echipamentele (Archerele suedeze, o nouă tură de CAESAR-uri) și alte timpuri de artilerie autopropulsată va fi pe front în numere destul de mari.
1. Marea ofensivă anunțată de ruși a reușit următoarele:
– împingerea liniilor ofensive ale ucrainenilor din jurul Kreminnei.
– aproape o încercuire tactică a Bakhmutului. Aproape. Încă nu au reușit.
– apropierea de Kupiansk, însă sunt încă departe de oraș.
Practic marea ofensivă care trebuia să recâștige mare parte din teritoriile pierdute de ruși în toamnă, au reușit mai nimic strategic. Cel mult au reușit să-și trimită soldații la moarte sigură în Kremmina, Bakhmut, Vuhledar. Astfel, cred (fiind un profan în asta) că operațiunea imaginată de Kremlin este un eșec care l-a costat un număr mare de echipamente, trupe etc. fiind în umila mea opinie, un eșec.
2. Ne apropiem de rasputița. Adică dezghețul de primăvară. Deja temperaturile din timpul zilei sunt cu multe grade de plus, ceea ce înseamnă că mecanizatele vor fi obligate să folosească drumurile principale, făcându-le vulnerabile artileriei. Cum în acest moment rusia este cea care atacă și Ucraina se apără, practic repetăm scenariul de exact acum un an, iar aceste lucruri sunt indicate de infimul (comparativ la dimensiunea frontului și trâmbițarea rusiei legată de această ofensivă) câștig teritorial al rușilor din ultimele săptămâni.
În timpul rasputiței, cei care sunt avantajați sunt cei care se apără. Iar Ucraina a ales bine ca acum să se apere din două motive: (1) fiind expus mai sus, iar (2) este așteptarea tehnicii vestice.
3. „Dezghețul” (referindu-mă la mișcări largi pe front) frontului a fost deja anunțat și de Președintele Zelensky și de Ministrul apărări, Reznikov, care au anunțat în primăvară o contraofensivă. Intensificarea sabotajului partizanilor în tot frontul sudic (Mariupol, Melitopol, Tokmak și nu numai) indică o pregătire pe acest front. Însă eu cred că în altă parte va avea loc o contraofensivă de succes.
La Buhnici, uitând de rasputitsa, am spus de contraofensiva Ukr din finalul lui februarie, început de martie. Îmi fac mea culpa: nimeni (sănătos la cap) nu atacă până la mijloc de aprilie, când solul se întărește și se deschid din nou posibilitățile de atacuri în adâncime și de manevră.
rușii au ajuns la aproape 150.000 de soldați morți după datele MoD Ukr. Dacă luăm datele estimate de vestici, tot există în medie 110.000 morți. Adăugând x3 (raportul general de soldați scoși din luptă prin prizonieri de război, răniți, dezertori etc) ajungem la aproximativ 400.000 de ruși care sunt efectiv ieșiți din luptă.
Dacă invazia a început cu aprox. 200.000, urmată de un val de mobilizare în toamnă de 250.000 + alți 300.000 în iarnă-primăvară, scăzând pierderile, vedem cum ajungem la cei aprox. 300.000 care sunt pe teritoriul Ucrainei.
Timpul curge împotriva rusiei și pentru Ucraina. Moralul soldaților Ucrainei este în continuare ridicat. Populația susține Armata la cote record. Vestul este în continuare relativ unit. Acum nu este momentul ca noi, civilii să renunțăm la susținerea Ucrainei, cum putem. În niciun caz acum!
Ucraina va învinge, iar acest text lung spre să va dea îndeajuns de multe dovezi directe și indirecte că vorbesc în urma analizei datelor și în niciun caz nu este doar un slogan. Însă e nevoie de fiecare dintre noi! Inclusiv în lupta de pe frontul informațional!
Proiectul „Salvare pentru Ucraina” început ieri, care implică cumpărarea din donațiile voastre pentru mai multe ambulanțe, printre care cel puțin una care va ajunge în Cernăuți, continuă până pe 24 martie. Cei ce pot dona, îi invit să o facă, cu orice sumă – fie mare, fie mică, căci aceste salvări vor salva multe vieți. Cei care nu pot dona, pot da mai departe mesajul.
sură foto: Associated Press – soldat ucrainean în Bakhmut, în aceste zile.
Slava Ukraini!
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.