sâmbătă, 23 noiembrie 2024
2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
2.4 C
București
-1.3 C
Cluj
2.4 C
Constanța
0.6 C
Iași

Nicușor Dan : Bucureştiul are, în sfârşit, o Asociaţie pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului funcţională.

Această organizație, deşi înfiinţată în anul 2014, nu a avut până acum niciun fel de activitate şi nici buget dedicat.

Am alocat în acest an fondurile necesare pentru ca asociaţia să poată funcţiona. Prima etapă pentru care am început deja demersurile este realizarea unei strategii de turism care să pună în valoare Bucureştiul, aşa cum se întâmplă în orice capitală europeană. În acest sens vom solicita consultanţă de la operatori economici cu experienţă.

Doar printr-o planificare strategică putem atrage turiştii să viziteze Capitala şi putem implementa proiecte cu impact în acest domeniu.

Din asociaţie fac parte, alături de Municipiul Bucureşti, instituţii, organizaţii şi federaţii reprezentative.

În plus, tot pentru dezvoltarea turismului, am lansat în dezbatere publică şi vom supune votului consilierilor generali un proiect de hotărâre prin care taxa specială pentru promovare turistică aplicată serviciilor de cazare va fi de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur, iar sumele colectate vor ajunge în bugetul Municipiului Bucureşti.

Nicușor Dan 


Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

București
ploaie ușoară
2.4 ° C
2.8 °
2 °
72 %
7.2kmh
0 %
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
6 °

Discover Bucharest

Sponsor

Latest

Embassy of JAPAN in Romania

În data de 26 aprilie (vineri), domnul consilier Tatsuo Kitagawa a participat și a ținut un discurs la festivalul Taiju Matsuri, care a avut...

Vila D. Ionescu, monument istoric din zona Aviatorilor, cunoscută ca „palatul” lui S.O. Vântu, scos la licitație de ANAF

Vila D. Ionescu, monument istoric din zona Aviatorilor, confiscată de la Sorin Ovidiu Vântu, și o clădire de birouri din zona Floreasca, confiscată de...

Iustinian Roșca : Am închis înca un robinet prin care acolitii Gabrielei Firea drenau anual milioane de euro!

O nouă companie municipală dintre cele înființate de Gabriela Firea pentru a sifona banii publici a intrat în lichidare în luna februarie. Este vorba...

Japonia: Kishida exclude dizolvarea timpurie a Camerei Inferioare

„Ne concentrăm pe rezolvarea problemelor care nu pot fi amânate, cum ar fi reforma politică. Nu mă gândesc la nimic altceva decât să obținem...

Grup de luptatori finlandezi in Ucraina. Locotenent finlandez: „Pentru ce traim, pentru a acumula cat mai multi bani?”

In Legiunea Internationala din Ucraina se afla si un grup de soldati finlandezi, care lupta impreuna impotriva invadatorilor rusi. Unul dintre acestia a postat...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura