Lucian Dragoş Bogdan : Luce BASSETERRE – „Le Chant des Fenjicks”

Mi s-a părut ok. Fenjickii sunt un fel de balene gigantice care călătoresc prin spațiu. Ele au fost transformate în vehicule folosite de alte specii pentru transportul dintr-o parte în alta a galaxiei. Dar numărul lor scade continuu și, dacă nu se va găsi cauza și soluția la problemă, ele vor dispărea.

A fost una dintre cărțile la care efectiv am tras de mine ca s-o duc la capăt. Am apreciat imaginația autoarei, mi-a plăcut că nu a fost leneșă în creionarea speciilor extraterestre, ci le-a conferit particularități atractive (inclusiv găselnițe reușite legate de gen), m-a atras ideea (de aceea am și cumpărat cartea, de altfel). Însă n-am reușit să rezonez de nicio culoare cu stilul, iar intriga mi s-a părut pe alocuri alambicată, ceea ce a făcut ca, uneori, să nu-mi fie clar cine și de ce făcea un anumit lucru. Au fost ridicate unele probleme filozofice și morale atractive, dar, per total, mi s-a părut că autoarea a pus accentul pe alte probleme decât cele pe care le consideram eu interesant de explorat.

N-am reușit să empatizez cu niciunul dintre personaje. Au fost parcă prea multe – o diversitate ofertantă, incluzând specii diverse (feline, reptiliene, umane, inclusiv inteligențe artificiale) – dar nu mi s-au părut suficient de profunde ca să-mi pese de ele (deși au existat momente de cumpănă când am urmărit cu oarecare interes ce li se întâmpla). Corelat cu faptul că au fost capitole foarte scurte, cu un ritm susținut, asta a dus la un „turn off” semnificativ în ceea ce mă privește.

Am pornit fără mari așteptări de la această carte, dar cu o curiozitate stârnită de ceea ce citisem despre ea. Din păcate, n-a ieșit. Poate voi mai încerca s-o recitesc cândva, într-un viitor incert, să văd dacă nu mi se schimbă impresia (nu de alta, dar prea era faină ideea de la care pleacă).