duminică, 20 aprilie 2025
14.4 C
București
duminică, 20 aprilie 2025
13.7 C
București
11.4 C
Cluj
9.4 C
Constanța
13.2 C
Iași

ION MÂNZALĂ – Editorial / CINE PE CINE “CIUGULEȘTE” ÎN MITROPOLIA ARDEALULUI?

Înalt Preasfințitul Laurențiu Streza la mâna unui protopop vicios și corupt din Brașov…
Într-o postare recentă, anunțam că voi face publice discuțiile contradictorii, pe care le-am avut la Sâmbăta de Sus, cu “Înaltpreasfințitul” Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
După o eschivă și o tăcere complice la articolele mele despre derapajele grave de la conduita religioasă și morală ale protopopului de Bran-Zărnești, Ion Manea și despre afacerile necurate și ilegale ale acestuia cu banii statului și cu banii bisericilor, “Înaltul” a “binevoit”, în sfârșit, să mă asculte…
Veți vedea și în ce mod a decurs această audiență, cu conversații răstite și neprotocolare, care, în opinia mea îl coboară pe “înalt” spre o joasă cădere omenească, amestecată cu disperare și frică, din păcate nu de Dumnezeu, ci de amenințarea scaunului ierarhic pe care îl ocupă și de pierderea privilegiilor pe care i le oferă acesta…
Am folosit ghilimelele, pentru această titulatură conferită de statutul de Înalt slujitor al Bisericii, care ar trebui să fie una de Preasfințenie, de anvergură spirituală și teologică, de smerenie creștină, de curățenie morală și de mare înălțime duhovnicească…Dar, din păcate, urmașul lui Andrei Șaguna pe scaunul sfințit de acest înaintaș al Mitropoliei Ardealului este acum, din motive care nedumeresc, departe de a fi un Părinte adevărat, echidistant, înțelept, drept și iubitor al Comunității creștine din Ardeal, pe care o păstorește de peste un deceniu și jumătate…
Oare ce l-a schimbat, atât de mult, pe bunul păstor de până mai ieri, Arhiepiscopul Laurențiu, de a devenit mai degrabă un dictator părtinitor, un prizonier ascultător doar al intereselor murdare politico-afaceriste din Sibiu, din Hunedoara, din Harghita Covasna și mai ales din Brașov, de s-a transformat într-un om subjugat de beția puterii (sindromul de “dumnezeu pe Pământ”), de a devenit un suflet căzut emoțional în egoul autoslăvirii deșarte și plăcerii adulației lingușitoare a lingăilor din preajmă, care l-au scufundat în mocirla păcatelor și în confortul stricăcios al lăcomiei fără măsură?!…Sau…nu cumva, ne-am înșelat noi, cu toții, cei care l-am prețuit și l-am respectat pentru multele fapte demne de laudă?

… mai mult la

/pressconnect.ro/wp/editorial-ion-manzala/

Lasă un răspuns

București
ceață
14.4 ° C
14.4 °
12.8 °
63 %
0.9kmh
1 %
lun
25 °
mar
25 °
mie
24 °
J
24 °
vin
18 °

Discover Bucharest

Sponsor

spot_img

Latest

Avocații și susținătorii fostului prim ministru din Pakistan, Imran Khan sărbătoresc la Islamabad hotărârea Curții Supreme de Justiție de suspendare a pedepsei de trei...

Echipa de avocați și susținătorii fostului prim ministru din Pakistan,Imran Khan sărbătoresc la Islamabad hotărârea Curții Supreme de Justiție de suspendare a pedepsei de...

Clotilde Armand „Starea jalnică a mijloacelor de transport în comun se datorează celor 12 ani de conducere PSD la Primăria Capitalei. Primarii PSD au...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a încearcat să blocheze abuziv transportul în comun din București. Și din acest motiv înțeleg că amicul de...

Noi ambasadori în patru țări. Fostul parlamentar PNL Ovidiu Raețchi pleacă în Japonia

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat propunerile Ministerului de Externe pentru funcțiile de ambasador în patru țări. Între cei propuși se numără fostul parlamentar PNL...

Clotilde Armand : Golănia administrativă PSD. 750 de milioane lei este prețul contractului pentru reabilitarea planșeului, bani care vin direct de la Guvern și...

Poliția Română și Jandarmeria Română trebuie să pună în aplicare dispoziția primarului general pentru desființarea șantierului ilegal din piața Unirii. Reprezentanții Guvernului încalcă legea...

Preşedintele filipinez susține că tratatul trilateral cu SUA şi Japonia nu este îndreptat împotriva nimănui

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a afirmat luni că acordul trilateral semnat de ţara sa cu Statele Unite şi Japonia nu este îndreptat împotriva...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura