În mod concret, primăriile membre ale asociației doresc achiziționarea de vehicule de transport public nepoluante, pentru întreaga zonă acoperită de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Nord Trans“.
Primarii prezenți la întâlnire s-au deplasat și la sediul Autogării Mediaș, care va deservi toate unitățile administrativ teritoriale membre, prin efectuarea unor curse de transport public de persoane. Membrii fondatori ai acestei asociații sunt Municipiul Mediaș, orașele Copșa Mică și Dumbrăveni, comunele Alma, Ațel, Axente Sever, Biertan, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor. La întâlnire au mai participat, în calitate de invitați, primarii comunelor Bârghiș și Micăsasa.
„Am avut o întâlnire cu primari din 15 localități din nordul județului Sibiu, primari care au acceptat să ne constituim în Asociația de Transport Nord Trans. Am luat decizia, împreună, să contribuim cu sumele predestinate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru a achiziționa cât mai multe mijloace de transport în comun electrice. De asemenea, am vizitat autogara din Mediaș, care de curând a primit licență de funcționare și care este pregătită să deservească activitatea de transport în nordul județului Sibiu“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman.
Întâlnire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Nord Trans“ la Mediaș
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.