Marius Balo, profesorul clujean care a trăit opt ani în iadul unei închisori chineze, acuză statul român de nepăsare în cazul Alinei Apostol, care se află de 6 ani într-un penitenciar din Fujian, China, şi cere să fie transferată în România.
În iunie, anul acesta, Marius Balo are de gând să intre pentru a treia oară în greva foamei, sperând că prin presiunea publică, autorităţile române să grăbească demersurile necesare obţinerii transferului Alinei Apostol din penitenciarul din China, relatează PRESShub.
În plan juridic există precedentul cazului său, prin urmare clujeanul consideră că transferul în cazul Apostol ar trebui să decurgă mult mai repede, existând deja paşii procedurii juridice care trebuie aplicate.
Totuşi, potrivit lui Marius, Ministerul român al Justiţiei nu a reuşit, de un an de zile, să facă rost nici măcar de numărul de cont în care să fie viraţi cei 58.000 de dolari, adică amenda primită de Alina din partea statului comunist şi consideră acest amănunt edificator pentru lipsa de implicare din partea autorităţilor de la noi.
“Sunt singura persoană din această ţară care îşi poate imagina prin ce cazne trece Alina în fiecare zi. Ei îi este mult mai greu. Leşină de foame, câteodată de două sau de trei ori pe lună. I-au căzut dinţii din gură din pricina inaniţiei. A ajuns un sac de oase. Problema este la noi. Partea chineză doreşte să o transfere pentru a proteja imaginea sistemului penitenciar chinez (…) cel mai odios sistem de muncă forţată conceput vreodată de mintea umană.
mai mult la :
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.