joi, 21 noiembrie 2024
5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
5 C
București
1.4 C
Cluj
3.4 C
Constanța
1.6 C
Iași

Florentina Nicolae are 24 de ani, este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educație din cadrul Universității din București.

Mă numesc Florentina Nicolae, am 24 de ani iar până acum doi ani îmi era teamă să-mi recunosc etnia. Mult timp am încercat să ascund acest lucru, această parte din mine față de lume, pentru a nu fi privită diferit. Povestea mea începe din liceu, chiar în anii mei de adolescență, unde am urmat profilul pedagogic pe care mi l-am dorit așa de mult. În acei ani am beneficiat de locurile alocate romilor, dar niciodată nu am recunoscut acest lucru. Îmi era teamă că, pur și simplu, voi fi privită cu alți ochi sau chiar tratată diferit de către colegii mei. Această teamă îmi era alimentată și de glumele proaste pe care ei le făceau la adresa romilor. Eu nu eram în „radarul” lor deoarece trăsăturile mele nu sugerau în ochii lor că aparțin acestei minorități. Astfel, am trecut peste anii de liceu ferindu-mă de ce îmi era mai frică.

💬 „Șansa mea a constat în acele locuri rezervate romilor, fără de care nu aș fi reușit să îmi continui educația din cauza costurilor mari ce sunt, în mod normal, asociate. Acea perioadă a facultății a venit cu multe provocări deoarece trebuia să îmi împart timpul cât mai eficient între locul meu de muncă și cursurile de la facultate. Dar cred ferm că totul a meritat. Am vorbit foarte mult despre teme legate de incluziune și interculturalitate, care nu doar că m-au ajutat în profesia mea, m-au și pus pe gânduri asupra propriei identități. Așa am ajuns să mă implic în cauze ce țin de comunitatea romă din țara noastră.”

🖇 Povestea Florentinei, parte din raportul „Măsuri afirmative pentru romi în universități.

Experiențe, schimbări și lecții învățate”, poate fi citită integral aici:

www.agentiaimpreuna.ro/…/povesti-despre…/


Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

București
cer acoperit de nori
5 ° C
5.1 °
4.9 °
77 %
5.7kmh
100 %
joi
9 °
vin
10 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
6 °

Discover Bucharest

Sponsor

Latest

Radu Hossu : Anunț important de la Romanian Battlegroup „Getica”

„Buna seara, Romania! Echipa Romanian Battlegroup „Getica” este oficial dislocata in zona frontului si ne pregatim activ pentru ca in viitorul apropiat sa punem cat...

Donald Trump a fost pus sub arest în Miami, înainte de audierea în cazul documentelor secrete găsite la Mar-a-Lago

Fostul președinte american Donald Trump a fost reținut, marți, 13 iunie, înainte de audierea în dosarul în care e acuzat că a păstrat, în...

Între alerte false cu bombă și o lovitură de stat eșuată. Republica Moldova mocnește la granița războiului început de Putin

Între alerte false cu bombă, atacuri cibernetice, notificări fictive de recrutare, manifestaţii în masă și o lovitură de stat eșuată, Republica Moldova mocnește la...

Sunset on Mars. NASA Perseverance Rover April 2024

„… I hoped for nothing. And yet I lived in expectation. Since she had gone, that was all that remained. I did not know...

Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura