Laleaua pestriţă, o floare rară, protejată prin lege, creşte într-o pădure din comuna Dăneşti, aflată în apropiere de municipiul Târgu Jiu.
Autorităţile încearcă să protejeze floarea ca pe un bun de mare preţ, deoarece doresc să dezvolte un adevărat „brand“ pe baza acesteia. Floarea poate fi admirată în această perioadă în toată splendoare ei, deoarece a înflorit de la sfârşitul lunii martie. „Înfloresc în martie şi până în aprilie. Sunt protejate. Noi le mai protejăm, dacă mai vine cineva, mai stăm pe aici, le mai spunem.
Dacă vin şi le rup, nu-i lăsăm, dacă e patrimoniu naţional”, a spus un localnic. Pădurarul Romică Prodea este cel care păzeşte pădurea în care creşte laleaua pestriţă. Acesta spune că de 30 de ani de când este pădurar în localitatea Dăneşti a încercat să protejeze această floare.
„Este o floare rară care prin munca mea de 35-40 de ani de când sunt în această zonă, am încercat prin patrulări colective, prin mass-media şi prin primării, să duc mai departe ca zonă să să ajungă la inimile oamenilor prin frumuseţea acestei flori”, afirmă pădurarul, care a mai precizat că floarea se mai găseşte în doar trei zone din ţară, raritatea ei fiind motivul pentru care este protejată de lege.
Citeste mai mult: adev.ro/ra5j0c
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.