Cristian Lupsa : Am adus invitați de la trei redacții la cursul de jurnalism narativ de la anul III. (Ne-au vizitat și de la anul II și I.) Pornirea mea e să scriu ceva siropos – întotdeauna despre studenți, dar de data asta și despre Alina Marculescu Matis (Panorama), Cristian Delcea (Recorder) și Andra Matzal (Scena9).
Suntem colegi de generație și, auzindu-i, mi-am dat seama că unii dintre noi am schimbat paradigma în care am crescut în redacțiile românești. Toți trei se luptă în continuare cu perfecționismul și cu supraturarea, însă sunt mai generoși, mai colaborativi, mai deschiși la a învăța, mai smeriți când vine vorba de relațiile reporteri-editori, mai integri când vine vorba de modelele de business.
Nu i-au mințit pe ăștia mici (noi aștia 40ish chiar avem o relație complicată cu oboseala), însă au auzit și cealaltă parte: „e o meserie incredibil de frumoasă”. Cu ghizi ca ei, chiar poate fi.
Alina Marculescu Matis : Privelistea pe care am avut-o azi, pret de vreo doua ore. Invitati de Cristian Lupsa, eu, Cristian Delcea (Recorder) si Andra Matzal (Scena9) am stat de vorba cu studenti de la FJSC, Facultatea de Jurnalism din Bucuresti, despre jurnalism la modul general si jurnalismul slow, in mod special. Adica ce fac redactiile noastre – features, portrete, interviuri, analize, anchete. Si cum sa-si gaseasca si ei, tinerii jurnalisti, loc in redactiile noastre si ale colegilor.
Intrebarea cea mai grea a venit la final: “ce ar trebui sa se intample ca sa ziceti ‘gata, mi-a ajuns’?”.
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.