Nenorocirile se țin lanț de PSD: Procurorii au început clasarea plângerii PSD (a câta oare?!) prin care m-au acuzat că eu aș fi furat voturi. S-a clasat ancheta în cazul Secției de votare nr. 117, iar concluzia este că nu a fost nicio fraudă electorală, iar eu am fost cea dezavantajată.
“Observăm totodată că PSD-ul nu a fost dezavantajat la nicio categorie de vot, ci dimpotrivă, la primar de sector a fost dezavantajat […] contracandidatul Armand Clotilde-Marie-Brigitte (USR). De asemenea, nici USR-PLUS (unul dintre principalii competitori) nu a fost avantajat la nicio categorie de vot.
Avem, de asemenea, în vedere că reprezentantul PSD în biroul electoral al secției de votare nu a semnalat, la momentul respectiv, că ar fi existat vreo neregulă în procesul de numărare sau vreo inadvertență între rezultatele numărătorii și datele cuprinse în procesele-verbale întocmite (pe care, de altfel, le-a și semnat).”
Iată, oameni buni. Au țipat doi ani că alegerile de la Sectorul 1 ar fi fost furate, au făcut circ mediatic la televizor, completurile de analiști de la România TV și Antena 3, alimentate cu bani de la PSD, dădeau deja verdictele, dar iată că a venit ziua în care adevărul iese la suprafață.
Sigur că nu veți auzi despre asta la televiziunile care m-au linșat.
Descoperă mai multe la Matinal ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.