AcasăDimineațăAtlantykron: legenda continuă

Atlantykron: legenda continuă

-

Au trecut 32 de ani de când insula Inelul de Piatră de la Capidava găzduieşte, 10 zile pe an, sute de oameni de excepţie, de la invitaţi speciali, lectori şi organizatori, până la participanţi. Aici, învăţăm fiecare, unul de la celălalt, indiferent de vârstă şi de experienţă. Suntem cu toţii egali, fireşte, rămânând respectul pentru cei consacraţi, care ne pot fi profesori, mentori sau chiar prieteni. Mai precis, cuvântul cheie al acestei reuniuni anuale este Academia Atlantykron.

Ediţia din acest an s-a desfăşurat între 30 şi 6 august şi a purtat titlul ”Legendarium”, sloganul fiind, deloc întâmplător, ”Înapoi în viitor”. Evenimentul Atlantykron, unic în lume, a devenit deja legendă şi asta o spun invitaţii şi participanţii străini, fie ei din SUA, Italia, Germania sau Singapore. De-a lungul timpului, pe insula dunăreană au trecut peste 10.000 de oameni, vieţile tuturor fiind influenţate în bine în urma contactului cu Atlantykron. Cunoscutul jurnalist de ştiinţă şi scriitor Alexandru Mironov prefigura impactul evenimentului încă de acum 30 de ani, susţinând că pe micul ostrov cât un stadion de fotbal se prefigurează ”viitorul societăţii civile”, prin altfel de învăţare, prin cunoaştere, comunicare şi respect reciproc.

Citeste mai mult: adev.ro/qxvzjk

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

4 sinagogi își așteaptă vizitatorii diseară, la Noaptea Sinagogilor deschise 🕍

0
Azi, după Shabbat, puteți vizita Templul Coral, Templul Unirea Sfântă, Sinagoga Mare și Sinagoga Yeshua Tova din #București. Ambasada Israelului în România  Sâmbătă, 4 septembrie 2021,...